Alăptarea naturală este metoda prin care vițeii sug singuri de la vacă. Această metodă este neeconomică, deoarece nu se poate monitoriza cantitatea de lapte consumată de vițel. Aceștia pot consuma fie prea mult lapte, ceea ce produce tulburări digestive, fie prea puțin lapte, nepermițând astfel dezvoltarea normală a acestora. Un alt inconvenient este faptul că vițeii se vor înțărca mult mai greu, iar vaca va da mai puțin lapte pe lactație.
Alăptarea artificială este metoda cea mai economică de creștere a vițeilor. Aceasta se face prin substituirea laptelui de la vacă cu lapte praf. La Agroland găsești înlocuitor de lapte pentru viței cu 70 % produse din lapte cu conținut ridicat de proteină și grasime cu înaltă digestibilitate. Acesta conține 2 probiotice și acidifiant care acționează sinergic pentru buna funcționare a sistemului digestiv al vițeilor. Dozarea se va face după cum urmează: 100 – 150 g/l de apă. Înlocuitorul de lapte va trebui să aibă o temperatură de 38 grade Celsius în momentul administrării.
Pe lângă avantajele economice ce le presupune, alăptarea artificială este și o metodă rațională ce se poate face la bidon sau găleată. După hrănirea vițeilor, gălețile și biberoanele folosite se vor spăla prima dată cu apă rece, după aceea cu apă caldă și sodă, iar la final cu apă fierbinte. Acestea se vor așeza pe raft, cu gura în jos pentru a se scurge.
Alăptarea mixtă este sistemul prin care vițeii sunt hrăniți atât cu lapte integral, cât și cu substituent.. Metoda se va aplica până la înțărcare.
Indiferent de sistemul de alăptare ales, în prima săptămână este esențial ca vițelul să fie hrănit numai cu colostru pentru dezvoltarea sa ulterioară. De la vârsta de 2 săptămâni se poate trece la hrănirea vițeilor cu nutrețuri combinate sau fân de leguminoase. De asemenea, se va oferi apă la discreție. Înțărcarea vițeilor se face deobicei la vârsta de 6 luni.