Modul în care laptele este administrat vițeilor se numește sistem de alăptare. Un crescător de animale are de ales între trei astfel de sisteme: alăptare naturală (viţelul suge direct de la vacă), alăptare artificială (cu lapte integral, parţial degresat şi/sau înlocuitor de lapte) și alăptare mixtă (viţelul consumă colostrul direct de la vacă, apoi este trecut pe alăptare artificială). Pentru a putea alege unul dintre ele, trebuie cunoscute avantajele și dezavantajele fiecărui sistem, precum și condițiile în care se poate utiliza.
Sisteme de alăptare
Sistemele de alăptare naturală şi mixtă sunt de evitat în cazul fermelor de vaci de lapte, pentru a elimina riscurile transmiterii bolilor (tuberculoză, bruceloză etc.) de la vaci la viței, crescând în acest fel nivelul de biosecuritate. Aceste sisteme sunt depășite și nu mai au aplicabilitate în cazul în care se dorește modernizarea fermei. Sistemul de alăptare artifi cială este acela în care viţelul este alăptat cu lapte integral, lapte parţialdegresat şi/sau înlocuitor de lapte prin intermediul găleţilor, bidoanelor sau a unor instalaţii speciale de alăptare.
Alăptarea artifi cială cu lapte integral: La întrebarea „Lapte integral sau înlocuitor de lapte?” unii fermieri din România, crescători de vaci de lapte, răspund cu afi rmaţia: „NOI DĂM LAPTE BUN” (adică lapte de vacă). Alăptarea artifi cială cu lapte integral presupune administrarea laptelui integral muls în prealabil de la vaci. În acest caz, pentru a administra viţeilor „LAPTE BUN”, se recomandă pasteurizarea laptelui, pentru a reduce riscul de transmitere a bolilor de la vaci la viței şi pentru a reduce riscul dezvoltării bacteriilor,
ştiind faptul că laptele integral este un mediu ideal de dezvoltare a acestora.
Alăptarea artifi cială cu lapte degresat parţial: acest sistem de alăptare permite înlocuirea laptelui integral cu lapte smântânit sau cu un procent de grăsime mai scăzut (2%, față de peste 3,5% cât are laptele integral), deoarece este cunoscut faptul că vițelul nu are nevoie de întreaga cantitate de grăsime din lapte, dar se impune din nou pasteurizarea acestuia.
Alăptarea artifi cială cu înlocuitor de lapte: în cazul acestui sistem se administrează viţeilor, în primele 4-7 zile, colostru de la vacile mame, apoi în funcţie de sistem/tehnologie se poate alege începerea alăptării cu înlocuitor de lapte. Acest sistem ne permite să avem aceeaşi calitate la fi ecare masă oferită viţeilor, scade riscul îmbolnăvirii viţeilor şi creşte nivelul biosecuritatii.
Avantajele alăptării artificiale
În toate cazurile amintite, se vor reduce cheltuielile cu creșterea vițelului și va spori cantitatea de lapte marfă. Prin alăptarea artifi cială, cantitatea de lapte consumată de vițel se poate cunoaște cu exactitate. Acest lucru este important pentru creșterea rațională a vițeilor, la care, în funcție de furajele vegetale (uruieli și făinuri) disponibile, se poate reduce treptat cantitatea de lapte pe baza unor scheme de alăptare, astfel încât vițelul să fi e obligat să consume mai de timpuriu cantități din ce în ce mai mari de furaje uscate. În momentul înțărcării, vițelul va consuma o cantitate sufi cient de mare de furaje vegetale pentru a-și asigura necesarul de hrană și va suferi mai puțin de pe urma scoaterii laptelui din rație.
În ceea ce priveşte rentabilitatea şi rezultatele în creşterea viţeilor, exista foarte multe studii făcute de către toate universităţile de profil din lume şi, nu în ultimul rând, de producătorii de înlocuitori de lapte care au dezvoltat o diversitate foarte mare de produse, având destinaţii de utilizare diferite, în funcţie de sistemele de alăptare şi de rezultatele pe care şi le doresc crescătorii de vitei. Din păcate, sunt destul de puţine testele favorabile alăptării cu lapte integral în care se specifică şi calitatea proteinei din înlocuitorul de lapte folosit şi sunt la fel de puţine testele în care se face referire la calitatea furajelor folosite în completare (amidon, fibră etc) şi administrate viţeilor, deoarece pentru dezvoltarea corectă a rumenului, laptele nu este singurul responsabil. Singurele teste în care rezultatele au fost semnificativ în favoarea laptelui integral sunt testele în care s-au folosit înlocuitori de lapte cu o calitate slabă (20%, 18% proteina şi 12, 13, 15% grăsime).
Pe de altă parte se specifică foarte clar, atât în studii făcute în marile universităţi americane, cât şi în studiile făcute în Israel, că un înlocuitor de lapte de o calitate bună (22-26% proteina şi 18-20% grăsime) poate substitui cu succes laptele integral, ba chiar mai mult, în unele cazuri s-au înregistrat chiar rezultate mai bune. Aceste studii sunt publicate în mediul online, fiind accesibile oricărei persoane care are conexiune Internet (PROGRESSIVE DAIRYMAN, FARMERS WEEKLY, DAIRYHERD.COM etc). Scopul în care au fost dezvoltaţi înlocuitorii de lapte sunt reducerea riscului de îmbolnăvire a viţeilor şi creşterea profitabilităţii fermei, fără a face rabat în ceea ce priveşte dezvoltarea corectă şi sănătoasă a viţeilor. Odată cu înlocuitorii de lapte s-au dezvoltat aşa zisele „weaning programs” prin care s-au creat programe de furajare formate din înlocuitori de lapte şi furaje starter cu scheme de administrare, în aşa fel încât s-a ajuns la rezultate superioare comparativ cu sistemele clasice.
Alegerea corectă a înlocuitorului de lapte
O provocare poate fi alegerea corectă a înlocuitorului de lapte, din cauză că sunt foarte multe oferte pe piaţă, una mai atractivă decât alta. Când alegem un produs, nu preţul de cost al acestuia trebuie să fie decisiv, ci calitatea, care influenţează atât preţul de cost al kilogramului de spor, dar şi modul de dezvoltare al viţeilor. O diferenţă de 40% în preţul de cost al
înlocuitorului de lapte poate fi pierdută foarte uşor prin scăderea cu 10% a sporului mediu zilnic, fără a lua în considerare scăderea vitezei de dezvoltare a vițelului şi prelungirea perioadei până la înţărcare. De ceea trebuie să analizăm cu foarte mare grijă atât partea economică (preţul de achiziţie), cât şi calitatea acestuia.
Încă o posibilă capcană în cazul înlocuitorilor de lapte este rata de includere. În această capcană cad foarte mulţi fermieri care execută întocmai recomandările unor oameni de vânzări de a prepara înlocuitorul de lapte „1:10” adică 1 kg de lapte la 10 l de apă, prezentând acest lucru ca pe un avantaj faţă de concurenţă.
Toţi înlocuitorii de lapte au ca rată de includere între 100-500 g/l apa. Doza recomandată şi folosită cel mai uzual este de 125-130 g/l apă. Dacă rata de includere este mai mare, aportul de nutrienţi va fi mai mare, iar dacă rata de includere este mai mică, la fel va fi şi aportul de nutrienţi, deci şi sporul în greutate al viţeilor va fi mai mic.
În concluzie:
- Nu există o tehnologie general valabilă în ceea ce priveşte alăptarea cu lapte integral sau cu înlocuitor de lapte. Există minusuri şi plusuri în ceea ce priveşte ambele tehnologii şi de aceea, fiecare fermier, împreună cu specialiştii, trebuie să decidă care este varianta cea mai bună, atât din punct de vedere tehnologic, cât şi economic;
- Atât timp cât privim ferma ca pe o afacere şi nu ca pe un hobby, este normal să luăm în calcul toate aspectele: calitate şi rentabilitate;
- Nu există diferenţe sesizabile în cazul mortalităţii viţeilor,comparând sisteme diferite de alăptare, decât dacă managementul aplicat în cazul unuia dintre ele a fost defectuos;
- Nu în ultimul rând, trebuie să ţinem cont de afinitatea fermierilorpentru unul sau altul din cele două tipuri de alăptare;
- Orice sistem de alăptare adoptat va da rezultate bune dacă este corect aplicat.
